Studioul Actorului Profesionist
În acest studio, organizăm periodic workshop-uri și cursuri destinate actorilor pregătiți să își formeze o carieră solidă în acting business, cât și celor care caută deprinderea de noi mijloace de expresie și interpretare artistică.
Unul dintre obiectivele programului nostru de educație, cercetare și formare artistică este să putem organiza anual un masterclass pentru artiștii profesioniști, coordonat de invitat recunoscut la nivel internațional.
Masterclass Arta Actorului
Masterclass-ul de ARTA ACTORULUI este un program non-formal de educație, cercetare și formare artistică cu durată de 2 ani, conceput de Alex Floroiu, care este actor, mentor, antreprenor cultural, impresar artistic, fondator și Președinte la Breasla Actorilor.
Programul se adresează persoanelor care s-au săturat să alerge de la un curs la altul, căutându-se, de fapt, pe sine, cel adevărat, înconjurat, în același timp, de alți oameni care simt aceeași chemare. De asemenea, este și pentru cei care văd o opțiune în facultatea de actorie, pentru absolvenții care doresc să aprofundeze procesul de creație artistică și să își mărească spectrul de interpretare, sau să devină actori profesioniști, adaptați industriei creative și de divertisment.
Masterclass Commedia dell'Arte
Commedia dell’Arte, baza tradiției italiene, este rădăcina teatrului european și contemporan, prim exemplu al teatrului ca profesie, este un teatru popular și cult în același timp.
De ce să ne apropiem de lumea Commediei dell’Arte?
Deoarece prin tehnicile sale se pot obține flexibilitate, simț al ritmului și capacitate de improvizație. Este fără îndoială una din cele mai bune forme de antrenament pentru actorii ce abordează diferite genuri teatrale, chiar și pe cele aparent distante de Commedia.