Compania de Teatru „Breasla Actorilor”

Îngrijitorul

de Harold Pinter

     „Îngrijitorul” este un spectacol ce ridică problemele vieții din fiecare zi (mai puțin mediatizate sau pronunțate), problemele despre care nu avem curaj să vorbim pentru că sunt mult prea personale, prea din interiorul nostru și e mai confortabil să nu ne deschidem. Un spectacol despre dorință, despre vise, despre frică, frica de a alege o cale sau alta, de a accepta cine suntem, fuga de propriile gânduri, emoții, fuga de noi înșine, despre o goliciunea interioară care sapă și împietrește totul în jurul ei.

     „A fost un vis cumva, am vrut să fiu în același vis cu Pinter, visul de a ne reface ca oameni, de a reveni la bunătatea primară. Și atât.” spune regizorul Alexandru Rusu despre spectacolul său.

     Un spectacol curajos, făcut de oameni tineri, pe un subiect a cărei abordare tinzi să spui că cere o oarecare experiență. Dar lor nu le-a fost frică (deși vorbesc despre ea) acest spectacol fiind chiar examenul lor de absolvire a UNATC (pentru regizor – secția Regie Teatru, pentru actori – secția de actorie). Un spectacol al cărui traseu demonstrează că teatrul înseamnă căutare, perseverență și credință în propriul vis.

     Mergeți și vedeți spectacolul, mergeți să vedeți dacă personajele reușesc să trăiască așa cum trăiește spectacolul lor.

Distribuție

Aston – Vlad Teodorov
Mick – Daniel Nuță
Davies – Iulian Burciu

Realizatori

Regia – Alexandru P. Rusu
Scenografie și costume – Alexandra Constantin
Sound Design –  Alexandros Raptis
Artist vizual – Ioana Bodale, Mircea Iliaș și Vlad Lăzărescu

      S-a jucat la UNATC, în iunie 2018, ca spectacol de licență, apoi în Micro-stagiunile stArtAct de la unteatru și ARCUB (august-septembrie), iar acum trece o nouă graniță, luându-și soarta în mâini la Teatrul de Artă din București. Este singurul spectacol studențesc care a reușit să se joace în mai multe spații, nu doar cel al școlii, care merge mai departe devenind independent și care poate constitui un precedent pentru tinerii autori de teatru.

     Creatorii spectacolului, prin felul în care s-au ocupat și se ocupă de el, arată că lumea aceasta, deși poate uneori îi sperie, ei reușesc să o confrunte și să supraviețuiască.

TEATRUL DE ARTĂ BUCUREȘTI
Str. Sfântul Ștefan, nr. 21 (rond Izvorul Rece), Sector 2, București
Bilete: https://www.mystage.ro/spectacole/ingrijitorul-1575?af=4
www.teatruldearta.ro

Pentru contact, trimiteți un email la office@teatruldearta.ro
Repere pentru mijloacele de transport în comun:
Metrou: Stația Universitate
RATB B-dul Carol I: Stația Mosilor: 69, 70, 85, 90, 92, 311
Tramvai: 21